Bătrâna

Pe patul de spital stă o bătrână,
Cu testamentul strâns la piept în mână.
Nu are bunuri multe de lăsat la alţii,
Ci numai gânduri scrise ca donaţii.

Priveşte iar la ceasul care tace,
Ca semn că moartea vrea să joace.
Oftând, închide ochii mari şi goi,
Pentru-ai deschide doar la Judecata de Apoi.

C-un ţârâit strident în aparate,
Ca prin minune ziua se preface-n noapte
Şi tot ce-a scris bătrâna pe hârtie,
Postum de-atunci avea să fie.

N-a vizitat-o nimeni cât a fost în viaţă,
Ah, voi, copii haini cu inima de gheaţă!
Şi nimeni nu a plâns-o când s-a dus
Şi când la cap o cruce şubredă i-au pus.

Cum nu putea să mai vorbească din mormânt,
Cum n-avea cum să mai rostească vreun cuvânt,
Le-a scris că-i roagă ca s-o ierte ,
Că n-a putut să-i mai aştepte...